DESPRE HOMEOPATIE

Dintre toate artele vindecării, homeopatia a stârnit cele mai multe pasiuni și controverse. Ce este, de fapt, homeopatia? Numele ei provine din alăturarea a două cuvinte grecești: ”homoios”, care înseamnă ”similar, la fel” și ”pathos”, care înseamnă ”suferință”. Așadar, cuvântul ”homeopatie” s-ar traduce ”suferință similară”. Cum s-a ajuns la această denumire? La sfârșitul secolului al XVIII-lea, un erudit german, pe numele său Samuel Hahnemann, citind o carte de toxicologie, observă un lucru curios. Intoxicația cu chinină, o substanță ce era folosită în tratamentul malariei, provoacă chiar simptomele malariei. Intrigat, el începe să iși administreze singur cantități mici de chinină și observă cum apar, rând pe rând, semnele caracteristice ale malariei. Atunci când oprea administrarea, simptomele dispăreau. Hahnemann reia experimentul folosind și alte substanțe, iar fenomenul se repetă întocmai. El trage atunci concluzia că o substanță care poate determina o boală, o poate și vindeca. ”Simillia simillibus curantur”, similarul vindecă similarul, este dictonul pe care se sprijină tot fundamentul homeopatiei. Studiind mai departe și facând experimente cu tot mai multe substanțe, Hahnemann are geniala idee de a dilua din ce în ce mai mult și a dinamiza remediile pe care le folosea. El observă cu surprindere că, pe măsură ce dilua medicamentele, acestea își pierdeau potențialul toxic și acționau din ce în ce mai eficace. Astfel, pe baza cercetarilor făcute de Samuel Hahnemann, ia naștere homeopatia, o ramură a medicinii care a ramas, în esență, neschimbată de peste 200 de ani.

Dar Hahnemann nu este singurul care a folosit principiile homeopatiei. Cu peste 2000 de ani în urmă, Hippocrates, „părintele medicinii”, folosea de multe ori același principiu al similitudinii în tratamentele sale, iar, mai târziu, Paracelsus face cercetări ce privesc asemănarea dintre efectele unor substanțe și capacitatea lor de a vindeca aceste efecte.

O altă idee importantă în homeopatie este aceea că omul reprezintă un întreg alcătuit din trup, minte și emoții și toate aceste componente trebuie tratate împreună.Homeopatia este, așadar, o ”medicină holistică”, care tratează ființa umană în întregimea ei și îi oferă vindecare completă. Reamintesc definiția dată de Organizația Mondială a Sănătății stării de sănătate: „Sănătatea reprezintă starea completă de bine din punct de vedere fizic, mintal şi social. Ea nu înseamnă numai absenţa bolii sau a infirmităţii”. Faptul că homeopatia reușește să îndeplinească acest deziderat al OMS explică numărul uriaș de bolnavi care apelează la tratament homeopat. La ora actuală, homeopatia reprezintă al doilea mare sistem medical, după alopatie (medicina ”clasică”).

Reușind să restabilească și să întărească mecanismul de apărare propriu al corpului uman și să ofere pacientului confortul psiho-emoțional de care are nevoie, homeopatia rămâne, peste secole, cea mai completă metodă de vindecare existentă în aresenalul medicinii contemporane.

Dr. Bogdan Adrian Neguleasa-medic homeopat

CONSULTAȚIA HOMEOPATĂ

În homeopatie, consultația are un caracter aparte față de cea  alopată. Așa cum spuneam într-un alt articol, homeopatia este o medicină holistică, adică omul este evaluat și tratat ca o entitate formată din corp fizic, emoții și intelect. Neglijarea oricăruia dintre aceste aspecte ale ființei umane duce la un eșec al tratamentului. Noi nu suntem o colecție de organe disparate, fără legătură între ele, ci o ființă unitară, în care fizicul, psihicul și emoțiile interacționează permanent pentru a realiza starea de sănătate perfectă.

Prin urmare, în cadrul consultației homeopate medicul trebuie să descopere acele modificări din sfera fizică sau psihică care au determinat dezechilibrul cunoscut sub denumirea de boală. Pacientul este îndemnat să se relaxeze, să se concentreze pe problemele lui, indiferent de natura lor și să le expună medicului fără rețineri. Homeopatul va ține cont atât de afecțiunile fizice existente, cât și de starea emoțională pe care ele o creează, de modul în care boala îi afectează viața socială, de cum anume pacientul se adaptează la societate în noile condiții și de o mulțime de alți factori care îi provoacă disconfort. În timpul consultației bolnavul este încurajat să se exprime liber, fără teama de a fi judecat. Să își expună problemele, traumele în mod simplu, cu cuvintele lui, exact așa cum îi vin în minte în momentul respectiv. Exprimările spotane, amănuntele particulare, relațiile pe care pacientul le observă între simptome și anumite situații particulare au o mare relevanță în alegerea remediului. Relația medic-pacient este una de înțelegere, respect și colaborare.

În final, pe baza tuturor informațiilor culese, medicul homeopat va prescrie acel remediu care se potrivește cel mai bine cu starea actuală a pacientului. Este foarte important pentru reușita tratamentului ca medicul să poată coopera cât mai bine cu pacientul și să aiba și un feedback de la acesta după un anumit interval de timp de la începerea tratamentului, interval care diferă de la caz la caz și va fi stabilit de către homeopat. Vindecarea trebuie să se producă pe toate nivelele ființei pacientului și să îi permită acestuia să își reia viața pe care o ducea înainte de apariția bolii sau să înceapă o nouă viață, în funcție de circumstanțe.

REMEDIUL HOMEOPAT

Medicamentele folosite în homeopatie, cunoscute mai mult sub denumirea de remedii homeopate, provin din surse ce aparțin atât regnului vegetal, cât și celor mineral, animal sau fungi. Ce le deosebește de alte tipuri de medicamente este modul de preparare. Un prim aspect este acela că remediile homeopate sunt mult diluate. Pornind de la sursa inițială, se fac diluții progresive de 1:10 (diluții decimale, notate cu D), 1:100 (centezimale, notate CH), 1:50 000 (LM). Fondatorul homeopatiei, medicul și cercetătorul Samuel Hahnemann, a constatat că, cu cât dilua mai mult medicamentele, cu atât mai blând și mai profund acționau acestea. Studiind în continuare diluțiile obținute, Hahnemann a observat și faptul că, agitând puternic recipientul cu remediu, acțiunea curativă a remediului creștea. Prin urmare, folosind diluarea și potențarea remediilor, Hahnemann a reușit să creeze o nouă clasă de medicamente, care acționau mai profund, atingând toate nivelele ființei umane, produceau o vindecare definitivă și nu aveau efecte adverse.

Remediile homeopate au fost și sunt încă contestate de medicina alopată. Principala acuză care li se aduce este gradul mare de diluare. Conform chimiei clasice, constanta lui Avogadro spune că, la diluții mai mari de 1/10²³, nu mai există nici o moleculă de substanță. Dar Avogadro a elaborat teoria sa in 1811,folosind aparatura din acea vreme. Medicina modernă, cu ajutorul microscopiei electronice, a demonstrat că există substanță și la diluții mai mari de 1/10²⁰⁰, sub forma nanoparticulelor care sunt studiate și folosite tot mai mult de către oamenii de știință( vezi Dr.E.S.Rajendran – ”Nanodynamics” Ed.Mohna Publications, 2015). Mai mult, virusologul Luc de Montagnier, laureat al Premiului Nobel, a demonstrat că apa poate stoca  și transmite mai departe informația conținută de o moleculă chiar și când aceasta este extrasă din soluția respectivă (Mai multe AICI)

Dar lucrul care contează cel mai mult este faptul că, de 200 de ani încoace, milioane și milioane de bolnavi au apelat și apelează în continuare la remediile homeopate. Ele au reușit să treacă proba timpului și să demonstreze că homeopatia vindecă, în ciuda tuturor acuzelor aduse. Pacienții sunt cei care girează eficacitatea acestei metode, pentru că ei sunt cei care au beneficiat și vor beneficia în continuare de soluțiile oferite de această metodă de tratament mereu actuală care este homeopatia.